Zgomotul este asurzitor, mirosul copleşitor, dar cel puţin sunt elegant îmbrăcaţi. Aici, pe o insula micuţă la 1800 km est de extremitatea Peninsulei Antarctice, are loc una dintre cele mai mari „reuniuni" ale pinguinilor. Insula Zavodovski, una dintre insulele Sandwich de Sud, este dominată de conul vulcanic al Muntelui Asphyxia. Deşi măsoară doar 6 km lungime, în fiecare primăvară pe insulă sosesc 14 milioane de cupluri de pinguini dungaţi, pentru a cuibări în cenuşa vulcanică. Păsările, numite astfel după dunga neagră pe care o au sub bărbie sunt însoţite de o alta specie, pinguinii macaroni cu pene galbene. Numărul celor dintâi pare a fi în creştere. Principala lor sursă de hrană, un crustaceu numit krill, se găseşte aici din abundenţă. Balenele, care se hrănesc tot cu krill, se împuţinează însă, iar pinguinii probabil că profită de surplusul de hrană rămas.
Una dintre cele mai plăcute modalităţi de a trăi măreţia este probabil aceea de a o întâlni atunci când cauţi de fapt altceva;Un exemplu foarte edificator in completarea acestei afirmatii ar fii să ne gândim la Cristofor Columb şi America. Un alt exemplu este Jimmy Angel, un american, fost pilot în timpul primului război mondial. In 1935, Angel străbătea vastul platou venezuelian Auyan Tepui si anume Muntele Diavolului , în căutarea unui râu. Un bătrân căutător de aur îi povestise cu câţiva ani înainte despre uriaşele zăcăminte de aur de aici şi de atunci tot încerca să le găsească. Privind în jos din biplanul său, Angel a văzut şuvoi după şuvoi revărsându-se peste marginea unui platou şi pierzându-se în pădurea tropicală de dedesubt. Apoi, ocolind un colţ masiv de stâncă, a încremenit cu mâna pe manşă .
Incercaţi să vă imaginaţi dimensiunile fluviului Amazon şi veţi vedea că este aproape la fel de dificil ca a înţelege infinitul. Impreună cu numeroşii săi afluenţi, Amazonul udă o suprafaţă de teren aproximativ de dimensiunile Australiei, adâncimea sa fiind suficientă pentru ca navele oceanice să-1 străbată până la Iquitos, în Peru aici fiind jumătate din lungimea totală a fluviului. Amazonul varsă în mare de zece ori mai multă apă decât fluviul Mississippi. Amazonul străbate continentul sud-american de la un ţărm la altul. Cel mai îndepărtat afluent al său izvorăşte din lacurile glaciare aflate la altitudine în Munţii Anzi, la numai 190 km de Pacific. Revărsându-se vijelioşi din munţi, afluenţii dăltuiesc defilee dramatice în versanţii estici, răscolind argila ce conferă apelor o culoare de catea cu lapte. Şi totuşi, ele sunt numite ape albe". Există şi afluenţi cu apă neagră, dar limpede, colorată de resturile descompuse ale plantelor din mlaştini. Pe măsură ce pantele devin mai blânde, fluviul curge mai molcom, înainte de a ajunge în zona de câmpie - uriaşul bazin amazonian.
Puţine ştiri s-au bucurat în secolul XX de atâta atenţie ca aceea despre Muntele Katmai. Aflat la comanda vasului cu abur Dora, în drum spre portul Kodiak de pe insula cu acelaşi nume din Alaska, pc 6 iunie 1912, căpitanul nota în jurnalul de bord la ora 13 fix: „Am zărit o coloană groasă de fum drept la pupa, ridicându-sc din Peninsula Alaska. Am luat relevmentul şi am presupus că este vorba despre Muntele Katmai, aflat la distanţă ac circa 88 km". Insoţit de un vânt aspru şi de fulgere, fumul a ajuns la navă în răstimp de două orc, îmbrăcând-o într-o ccnuşă albicioasă cc a acoperit chiar şi suprafaţa mării. Cenuşa a căzut şi în insula Kodiak, unele acoperişuri prăbuşin-du-se sub greutatea ei.
Acest teritoriu neîmblânzit al crestelor golaşe, al văilor adânci şi al lacurilor şi râurilor îngheţate este supranumit „Ultima regiune sălbatică a lumii". Activitatea omului n-a afectat deloc zonele centrale şi de est ale Munţilor Brooks , respectiv capătul Munţilor Stâncoşi, care se întind pe 1000 km în Alaska de nord. Urşii erizzly, polifagii-americani (Gulo la sens) şi elanii, oile Dall, vulpile polare şi caribu-ul populează acest masiv. Munţii Brooks formează un zid uriaş pe teritoriul celui mai nordic stat al SUA. Pe versanţii sudici cresc păduri de copaci fusiformi ale căror trunchiuri cresc atingând doar 75 mm în 300 de ani.
In fiecare zi de vară, Glacier Bay răsună de trosnetele bucăţilor de gheaţă ce se rup şi cad în mare, unele de dimensiunile unui imobil. Ele se desprind din pereţii înalţi de gheaţă ce întâlnesc apele reci din largul Strâmtorii de Gheaţă, în golful Alaska. Pe măsură ce zapada se topeşte, scoţând la iveală roca goală de dedesubt, plantele şi animalele revin pe teritoriile „pierdute" în timpul „Micii Glaciaţiuni" de acum 4000 de ani.Atunci când navigatorul britanic George Vancouver a sosit aici cu nava sa HMS Discovery , golful Alaska nu exista. Vizibil era doar capătul unui gheţar masiv cu imaginea unui perete de gheaţă de 16 km lungime, înalt de 100 m.
Departe de agitaţia lumii, insula Ellesmere este atât de izolată, într-un ţinut atât de ostil, încât pare purificată de rigorile propriului său climat. Aerul este atât de curat aici, încât întregul peisaj - vasta întindere de gheaţă, munţii golaşi şi gheţarii impunători - se conturează clar, în cele mai mici detalii, oferind impresia deconcertantă că totul este deoo( aproape şi foarte departe. Vara, soarele nu coboară niciodată de pe boltă, aruncând umbre înşelătoare. Dar timp de aproape cinci luni pe an, de la începutul lui noiembrie până la sfârşitul lui martie, domneşte un întuneric permanent. Ellesmere este cam dc două ori mai mare decât Islanda. Cel mai nordic punct al său, Capul Columbia, se află la doar 756 km de Polul Nord.
