Inălţându-se ca o insulă din marea de pajişti înverzite, Muntele Hgmont pare adesea un miraj, ce apare şi dispare. Aici, pe ţărmul sud-vestic al Insulei de Nord a Noii Zeelande, ceaţa şi norii ascund uneori muntele complet. Dar când vremea e frumoasă, vârful se conturează maiestuos pe cerul senin, fiind vizibil de la mare depărtare. De la crestele înzăpezite aflate la 2494 m înălţime şi până la pădurea tropicală de la poale, muntele oferă privelişti extraordinare. Maorii susţin că cearta unor îndrăgostiţi a adus Muntele Egmont - pe care ei îl numesc Taranaki - aici, ia Capul Egmont. Odinioară, Taranaki locuia în centrul Insulei de Nord, dar s-a certat cu un alt munte-bărbat, Tongariro, pentru favorurile unui munte-doamnă, Pihanga.
Dimineaţa într-o zi senină este cel mai potrivit moment pentru a vedea Milford Sound. Ceaţa învăluie vârfurile munţilor ce se înalţă abrupt de pe ţărm şi se oglindesc în albastrul neclintit al mării. Căpitanul James Cook, primul european care a zărit fiordurile Noii Zeelandc în anii 1770, a ratat intrarea în Milford Sound şi deci nu s-a putut bucura de splendida privelişte a acestuia. Un braţ de mare ce pătrunde 15 km în interiorul uscatului, fiordul a fost botezat astfel în anii 1820 de John Grono, un căpitan galez, de corabie, în amintirea oraşului său natal, Milford Ilaven, din South Wales. Dar populaţia maori, care venea aici pentru a aduna porfir verde din golful Anita, nu departe de gura fiordului, îl numeau Piopio-tahi, adică „sturzul singuratic".
Pentru cei ce vin aici prima dată, mirosul de ouă clocite este atot-pătrunzător. El emană în şuvoaie de abur din canalele de scurgere, din fisurile în asfaltul drumurilor, din gropile de obicei adânci şi noroioase în terenurile de golf şi chiar din răsadurile de flori din grădini. Plictisiţi să tot explice că duhoarea provine de la dioxi-dul de sulf - răsuflarea vulcanilor -locuitorii se mulţumesc să spună de fiecare dată că, în câteva zile, vă veţi obişnui. Dar nu vă obişnuiţi. Există însă numeroase compensaţii pentru acest neajuns. De când triburile Maori au ocupat Noua Zeelandă venind din Polinezia, în secolul al XlV-lea, Rotorua este căminul grupului de triburi Arawa.
Pe când dinozaurii trăiau în inima verde a Australiei, o minge uriaşă de foc s-a prăbuşit pe Pământ, zguduindu-1 cu o forţă de sute de mii de ori mai mare decât cea a bombei atomice care a distrus oraşul Hiroshima în 1945. încet, o ciupercă enormă de praf şi resturi măcinate, carbonizate, s-au înălţat şi au acoperit cerul, filtrând razele soarelui şi întunecând timp de luni de zile văzduhul emisferei sudice. Astfel s-a născut Gosse Bluff, un crater uriaş săpat de impactul cu o cometă acum 130 de milioane de ani. Cometa - o sferă de dioxid de carbon, gheaţă şi praf cu diametrul de 600 m -a ars totul în jur când a lovit Pământul.
Mangaiate parca de stralucitoarele raze ale soarelui, culmile şi canioanele Munţilor Bungle Bungle formează un peisaj de vis, care străluceşte de parcă ar fi iluminat din interior. Cupole dungate, ca o blană de tigru, se înalţă cu o grandoare suprarealistă în lunca râului Ord din Australia de vest , redand imaginea unui tărâm ce aminteşte de splendoarea submarină. Dar aceste stânci tărcate şi culmilc bulbucate se află într-o zonă atât de izolată, încât până în 1980 doar câţiva călători le zăriseră. Şi astăzi, majoritatea turiştilor le admiră din aer.
Vazuută din aer, suprafaţa roz pal a izolatului lac Hillier pare glazura de pe o prăjitură lunguiaţă. Lacul colorează într-o nuanţa neaşteptată zona cu pădure deasă din extremitatea insulei Middle, una dintre cele peste 100 ale Arhipelagului Recherche, aflat în largul coastei sudice a Australiei de Vest. Lacul puţin adânc, de aproximativ 600 m în diametru, pare a fi decorul unei poveşti. Negăsindu-şi locul în marea zbuciumată , acesta este mărginit de depuneri albe de sare şi înconjurat de păduri verzi de eucalipţi.
Chei înspăimântătoare cu pereţi verticali despică înălţimile şi platourile din Munţii Hamer-sley din Australia de Vest. Dintre cele 20 de defilee importante, cele mai spectaculoase sunt Hancock, Joffre şi Weano, care se unesc formând la fel de îngustul Defileu Roşu. Cheile încep pe neaşteptate: insignifiante pâraie sezoniere se prăvălesc brusc în hăuri adânci de peste 90 m, cu pereţi aproape verticali de rocă brăzdată, formând mici lacuri limpezi, răcoroase. Pe alocuri cheile sunt atât de înguste, încât de la bază nu poţi vedea altceva decât un tunel întunecat de piatră
