Apă ţâşnind şi explodând într-o Fântână clocotindă, urmată de un jet de stropi minusculi, albi ca creta, ridicându-se până la înălţimea unui bloc cu cinci etaje - o privelişte extraordinară ce durează şapte sau opt minute, după care dispare. Apoi, o nouă coloană de apă fiartă izbucneşte iar în aer, de această dată înaltă de 30 m sau mai mult, scărmănată de vânt. Erupţia continuă, jetul de apă crescând din ce în ce, până la 60 m înălţime. în cele din urmă o coloană de abur fierbinte ţâşneşte şuierând asurzitor, după care se aşterne din nou liniştea. Aşa era izvorul fierbinte Geysir în anii 1930, pe atunci principalul punct de atracţie a Islandei - „gheizerul" originar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu